
Mult timp am făcut confuzie între acești termeni. Niciunde pe unde citeam nu găseam explicația unei diferențieri între Sinele Superior și Sinele Divin, iar ani la rând am considerat că se referă la același lucru. Am rămas însă cu acest semn de întrebare pe fundal și, la un moment dat, s-a făcut lumină.
Și pentru că am văzut că majoritatea dintre persoanele care vin la cursurile și seminariile noastre fac aceeași confuzie, am decis să scriu acest articol. O să mă străduiesc să explic cât mai simplu posibil.
Sinele Superior
Sinele mai Înalt sau Sinele Superior sunt sinonime. Acest termen este folosit pentru Sinele noastre din dimensiunile mai înalte.
Adică noi ființăm pe mai multe dimensiuni, de la nivelul la care am fost creați până la nivelul acesta tridimensional.
Sinele nostru mai înalt este, de exemplu, Sinele nostru din dimensiunea a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a etc.
Sinele Divin
Sinele Divin, Sinele Suprem sau Sinele cel mai Înalt sunt sinonime și se referă la acel Sine de unde provenim noi împreună cu toate Sinele noastre Superioare.
Fiecare Spirit a fost creat într-un anumit moment al expansiunii lui Dumnezeu. Deși totul se petrece în același timp, au existat anumiți Timpi Divini în care Creatorul Prim s-a expandat, s-a fractalizat, creând Spirite.
În funcție de Timpul Divin când noi am fost creați, ne putem numi Spirite Bătrâne sau Spirite mai tinere. (Nu voi dezvolta acest subiect acum, căci altceva ne interesează).
Sinele Divin se referă la Sinele din care provenim noi și toate celelalte Sine Superioare, iar Sinele Superioare sunt existențele noastre din dimensiunile superioare celei în care ființează conștiința noastră în acest moment, până la Sinele Divin.
Dacă simți chemarea de a explora mai profund structura Sinelui, lucrul cu dimensiunile superioare și ghidarea interioară, poți continua prin inițierile dedicate lucrului cu Lumina, seminariile noastre de creștere spirituală și articolele conexe din blog.
Pentru cei care simt nevoia de înțelegeri avansate despre Sine, planuri subtile și expansiunea conștiinței, Școala Pleiadiană oferă un spațiu amplu de învățătură și clarificări, în care aceste teme sunt aprofundate cu susținere divină.
Iar pentru stabilizare și aliniere la frecvențele înalte ale Sinelui, sonoterapia poate ajuta structura să primească și să integreze mai ușor energiile superioare.
© Ariendra Cristina
Acest articol poate fi copiat doar prin menționarea sursei și autorului. Să ne respectăm unii pe alții și munca pe care o depunem în folosul tuturor!


Leave a comment