Despre noi

Cine suntem

Centrul Ariendra-Dagoz Family s-a născut dintr-o chemare divină și dintr-o misiune asumată: aceea de a susține sufletele în procesul lor de transformare, trezire și reamintire a Esenței lor Divine.

Ariendra și Dagoz sunt nume primite pe cale spirituală de la Ghizii noștri, fiecare purtând o semnificație profundă și fiind legat de anumite energii și experiențe care ne-au însoțit drumul. Reunirea lor în Ariendra-Dagoz Family exprimă sinergia dintre energiile noastre și lucrarea pe care o construim împreună – o familie de Lumină în serviciul binelui suprem.

De-a lungul drumului nostru, ne-a fost revelat și numele spiritual al spațiului și al lucrării pe care suntem chemați să o construim împreună: Templul Ascensiunii. Pentru noi, acest nume vorbește despre însăși misiunea pe care ne-am asumat-o în această viață – aceea de a contribui, prin ceea ce suntem, învățăm și împărtășim, la susținerea oamenilor în propriul lor proces de evoluție și Ascensiune.

Nu privim acest nume ca pe un titlu, ci ca pe o responsabilitate și o reamintire permanentă a direcției în care suntem chemați să lucrăm.

Ariendra Cristina

Sunt Ariendra Cristina – terapeut holistic, îndrumător și învățător spiritual, artist intuitiv și inițiatoarea acestui drum.

Călătoria mea a început dintr-o nevoie profundă de a găsi răspunsuri și căi de echilibrare pentru propria ființă. Încă din copilărie, provocările întâmpinate la nivelul corpului fizic m-au îndemnat să caut dincolo de ceea ce cunoșteam și m-au condus, pas cu pas, către lumea terapiilor complementare, a lucrului energetic și a spiritualității.

De-a lungul anilor, am studiat și aprofundat numeroase sisteme și practici, printre care bioenergia, Reiki și alte sisteme energetice, cristaloterapia fizică și eterică, terapia florală Bach și cu esențe florale peruviene, lucrul cu vocea și limbajul de lumină, regresia și lucrul prin artă și geometrie sacră. Formarea mea cuprinde atât studiu și certificări în diferite metode, cât și o experiență practică acumulată de-a lungul multor ani de lucru cu oamenii.

În paralel cu aceste formări, o parte esențială a drumului meu a fost și continuă să fie cunoașterea spirituală primită și aprofundată prin propria practică. Întâlnirea cu Maeștrii Ascensionați și Ființele de Lumină a schimbat profund direcția vieții mele. Unul dintre cei mai apropiați Ghizi ai mei în procesul de învățare a fost Arhanghelul Rafael, iar cel mai important Învățător spiritual pentru mine este Maestrul Iisus, prin care am aprofundat înțelegerea Creației și a propriilor daruri spirituale.

Învățarea a devenit pentru mine o practică de zi cu zi, asemenea unei Școli Antice în care disciplina, rugăciunea, experiența directă și aprofundarea continuă sunt esențiale. Ceea ce am învățat și integrat de-a lungul acestui drum împărtășesc astăzi prin sesiuni individuale, inițieri, cursuri, seminarii, programe spirituale și Artă de Lumină.

Ooan Dagoz

Ooan Dagoz este cel care aduce în Centrul Ariendra-Dagoz Family universul sunetului și al vibrației, prin sesiuni și experiențe sonore create cu boluri tibetane, boluri de cristal și alte instrumente sacre.

Calea sa s-a deschis într-un mod neașteptat. Totul a început în ziua în care i-am oferit un bol tibetan care refuza să cânte pentru oricine altcineva, dar care vibra profund în mâinile lui. Am știut atunci că era mai mult decât o simplă întâmplare. Ghizii noștri mi-au confirmat că el poartă un dar special – unul care avea să fie descoperit și cultivat în timp.

Astfel a început drumul său în lumea sunetului și a vibrației. Ceea ce la început a fost o descoperire s-a transformat treptat într-o explorare profundă a modului în care sunetul și frecvențele pot însoți stările de relaxare, interiorizare și reconectare.

De-a lungul anilor, colecția sa de instrumente s-a îmbogățit, iar practica sa s-a aprofundat prin experiență directă, studiu individual și numeroase sesiuni susținute atât individual, cât și în grup. Bolurilor tibetane li s-au alăturat bolurile de cristal și alte instrumente, fiecare aducând propria voce, frecvență și textură sonoră.

În sesiunile sale, sunetul devine un spațiu de explorare interioară. Vibrațiile instrumentelor se împletesc cu momente de liniște și prezență, creând experiențe sonore dedicate relaxării, armonizării și reconectării cu sine.

Noi nu suntem doar o echipă – suntem o familie de Lumină, în serviciul celor care simt chemarea. Practicăm zi de zi ceea ce împărtășim, continuăm să învățăm, să aprofundăm și să ne perfecționăm, pentru a putea susține cât mai profund oamenii care ajung la noi în propriul lor drum de transformare și evoluție spirituală.

În cadrul Centrului Ariendra-Dagoz Family, cunoașterea, practica spirituală, lucrul energetic, sunetul și creația se întâlnesc în forme diferite, pentru a susține fiecare om în propriul său drum.

• Sesiuni individuale de armonizare și lucru energetic
• Inițieri în sisteme energetice și spirituale
• Cursuri și seminarii dedicate cunoașterii și evoluției spirituale
• Experiențe individuale și de grup prin sunet și vibrație
Școala Pleiadiană și alte programe de aprofundare spirituală
Artă de Lumină – creații intuitive prin care energia și nevăzutul capătă formă

Dacă simți că drumul nostru rezonează cu al tău, te invităm să descoperi mai departe activitatea Centrului și să alegi experiența care te cheamă.