Cum să creezi proiecte pentru materializarea dorințelor

M-am gândit că ar fi de folos să împărtășesc tuturor modul în care putem crea proiecte pentru materializarea dorințelor noastre, indiferent dacă am primit sau nu energia și cunoașterea oferită prin diverse sisteme energetice.

De ce ai nevoie

Ai nevoie de o foaie de hârtie, pe care vei scrie următoarele:

„Rog Sfânta Treime și toate Ființele de Lumină care vor, pot și trebuie, să mă ajute cu materializarea în plan fizic a următorului proiect:”


Cum descriem proiectul

După această formulare, descriem la timpul prezent ceea ce ne dorim, ca și cum acel lucru există deja în viața noastră.

Exemple:

  • Dacă ne dorim o mașină, putem scrie:
    Am mașina X, de culoarea X, care are dotările X, se află într-o stare de funcționare perfectă, în care sunt în siguranță și care mă susține în nevoile mele.
    Adăugăm orice alte detalii importante pentru noi.
  • Dacă ne dorim o casă, o descriem cât mai complet:
    locația, vecinii, accesul la transport, energia locului, împrejurimile, interiorul casei, numărul de camere și băi, dotările, mobilierul, amplasarea și, foarte important, cum ne dorim să ne simțim în acea casă.
  • Dacă ne dorim o relație de iubire, descriem:
    cum ne dorim să ne înțelegem cu partenerul, cum ne simțim alături de el/ea, cum ne susținem reciproc în evoluția socială și spirituală și cum vedem familia creată împreună.
  • Dacă ne dorim o vacanță, detaliem:
    destinația, locul în care stăm, drumul până acolo și starea pe care dorim să o trăim în acea vacanță.

Facem câte un proiect separat pentru fiecare subiect, iar totul este descris la prezent, ca și cum am avea deja acele lucruri.


Închiderea proiectului

La finalul fiecărui proiect scriem:

„Mulțumesc Sfintei Treimi și Ființelor de Lumină care m-au ajutat la materializarea în plan fizic a proiectului meu.
Facă-se Voia Divină. Amin.”


Susținerea energetică a proiectului

Împăturim proiectul și putem:

  • desena pe el simboluri de putere și geometrie sacră
  • programa un cristal care să ne ajute în materializare

Recomandări de cristale:

  • Cuart alb – pentru orice tip de proiect
  • Citrin – pentru materializare, finanțe, prosperitate
  • Cuart roz – pentru proiectele legate de relațiile de iubire

În funcție de ceea ce dorim să materializăm, avem nevoie de mai multă sau mai puțină energie.
Astfel, putem folosi un cristal mai mic sau unul cu o putere mai mare.

O dată la două săptămâni, curățăm cristalul și îl punem la soare pentru a-l reîncărca energetic.

Pentru proiecte ample, care necesită multă energie, recomand o grilă de cristal.


Vizualizarea

Ne putem folosi și de puterea vizualizării:

  • vizualizăm cum proiectul nostru se materializează în plan fizic
  • cum avem deja acel lucru în viața noastră

Putem face acest lucru:

  • în momentul creării proiectului
  • apoi zilnic sau la câteva zile

Astfel, transmitem Universului cât mai clar ceea ce ne dorim și oferim putere de materializare proiectului.


Momentul potrivit

Cel mai prielnic moment pentru conceperea unui proiect este:

  • Luna Nouă
  • perioada dintre Luna Nouă și Luna Plină

După materializare

După ce proiectul nostru s-a materializat:

  • mulțumim Divinității pentru ajutor
  • putem arde proiectul în foc, ca act de închidere

Dacă avem mai multe dorințe, putem crea un jurnal al proiectelor, mici sau mari, peste care așezăm:

  • un cristal
  • mai multe cristale
  • orgoni
  • grile mai puternice

Dacă aveți întrebări sau nelămuriri, îmi puteți scrie și vă răspund cu drag.

Să vă fie de folos și spor la adus bucurie în viața voastră!

© Ariendra Cristina

Acest articol poate fi copiat doar prin menționarea sursei și a autorului. Să ne respectăm unii pe alții și munca depusă în folosul tuturor.